Acasă » Cancan News » Top 5 vedete din România care și-au încercat norocul în SUA, dar s-au întors în țară cu coada între picioare

Top 5 vedete din România care și-au încercat norocul în SUA, dar s-au întors în țară cu coada între picioare

De: Maria Drosu 01/12/2022 | 20:35

Unele vedete de la noi ajunseseră pe culmile succesului în România, astfel și-au imaginat că pot da lovitura chiar și America. Ajunse acolo, celebritățile și-au dat seama că nu e chiar așa ușor să ajungi în vârf, drept pentru care s-au întors pe meleagurile românești.

  • Monica Bârlădeanu nu a atins succesul în America

Una dintre vedetele care au crezut că vor face furori în „Țara tuturor posibilităților” a fost Monica Bârlădeanu. Aceasta și-a început cariera ca manechin și a ajuns destul de repede pe micile ecrane. Odată cu succesul, frumoasa brunetă a decis să își schimbe și viața radical, astfel a plecat în America, cu gândul că va deveni o actriță celebră.

Lucrurile nu aveau să stea chiar așa. După ce a urmat cursul de actorie și a început să dea câteva castinguri, Monica a primit roluri modeste, însă acest lucru evident, nu a mulțumit-o. Singurul lucru care i-a mai rămas de făcut atunci, a fost să se întoarcă în țară, iar visul American s-a năruit.

CITEȘTE ȘI: TOP 10 – CUPLURI DIN SHOWBIZ DE CARE LUMEA A UITAT. CU CINE S-AU IUBIT ANDRA MĂRUȚĂ, ANDREEA BĂLAN SAU GINA PISTOL

Monica Bârlădeanu și-a încercat norocul în SUA (Sursă: Arhivă)
  • Ana Maria Ferentz și-a dat seama că nu e deloc ușor să devii celebră în America

O altă vedetă de la noi care a crezut că va ajunge departe, este Ana Maria Ferentz. A devenit cunoscută în România în 1998, când a câștigat concursul la TVR „Stea în Devenire”.  Blodina a făcut parte din trupa Demmo, iar în anul 2001 s-a lansat primul album, astfel a început să apară tot mai des la Tv.

VEZI ȘI: TOP 10 VEDETE DIN ROMÂNIA CARE AU FOST LA UN PAS DE MOARTE. CELE MAI MARI CUMPENE PRIN CARE AU TRECUT

Ana Maria Ferentz și-a încercat norocul și în cinematografie și a ajuns să joace în „Concertul”, film care i-a adus ceva succes. Ulterior, a ales să-și urmeze visul american, acolo unde a locuit câțiva ani, dar nu a avut realizări notabile. Nu prea i-a mers treaba pe plan muzical, așa că a decis să scrie o carte de povești pentru copii.

„Nu m-am dus acolo cu gândul de-a deveni mare star la Hollywood, ci doar să trăiesc liniştită şi să fac ceea ce-mi place: să cânt şi să scriu.”, spunea Ana Maria Ferentz, după ce și-a dat seama că în America nu e așa ușor cum spera.

Ana Maria Ferentz a crezut că va cunoaște succesul în America (Sursă: Instagram)
  • Andreei Spătaru i-au eșuat planurile în America

În 2015, Andreea Spătaru a fost declarată Miss Playboy, Miss Fotomodel, dar și Miss Divizia Sexy. Următorul pas a fost cel de asistentă în emisiunea „Sare și piper cu Stela și Arșinel”, de la Național Tv. A jucat în serialul „Cuscrele” și a fost coprezentatoarea emisiunii „Neața cu Răzvan și Dani”. În 2009, însărcinată fiind, Andreea a plecat în America și a născut acolo. Scopul ei a fost să obțină diploma de instructor de kangoo jumps și să-și deschidă o sală. Din păcate, planurile ei au eșuat, așa că s-a întors în România.

„Pentru noi e mai bine aici, avem rudele aproape, prietenii. Pentru fetiţă, sigur, era mai bine acolo… Am încercat să facem o afacere, să ne prindem undeva, dar n-am reuşit mare lucru”, spunea Andreea când s-a întors în ţară.

Andreea Spătaru în urmă cu câțiva ani (Sursă: Arhivă)
  • Lili Sandu nu a reușit să devină o actriță faimoasă în SUA

Lili Sandu a fost mai întâi cântăreață, însă la un moment dat a decis să plece în America pentru o carieră de actriță. Din nefericire, vedeta a trebuit să se mulțumească doar cu roluri în reclame Tv. Și-a tot așteptat succesul la Hollywood, însă nu a venit. Lili Sandu avea să se întoarcă pe plaiuri mioritice în 2014, pentru a-și încerca din nou norocul. Ei bine, în 2014 a prezentat emisiunea de la Antena 1, „Dansez printre stele”, dar asta doar pentru un sezon.

Lili Sandu, pe scenă (Sursă: Arhivă)
  • Claudia Pavel nu a făcut „praf” America, însă are un succes remarcabil în țară

Claudia Pavel a trăit câțiva ani în America, acolo unde a făcut muzică, actorie și… un copil, cu iubitul ei de la vremea respectivă, un fost baschetbalist american. Relația lor s-a încheiat, iar vedeta a revenit acasă cu fiul ei. Claudia Pavel și-a reluat cariera muzicală aici, în România, își crește copilul și duce o viață frumoasă exact așa cum a visat.

Claudia Pavel nu a reușit să-și atingă scopul pe meleagurile din SUA (Sursă: Facebook)
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act banal în mașinile lor
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act...
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de fostul fotbalist!
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu, dar sănătos, pe care îl mânca mereu monarhul Marii Britanii
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu, dar sănătos,...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit baze navale, rafinării și instalații militare ruse
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin zile cu averse, grindină și vijelii
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia la fiul său: „Mamă, adu-mi ceva de mâncare că nu mai pot de foame și n-am timp să mă mai duc să mănânc.”
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Fructul care i-a șocat pe toți românii. Oamenii n-au știut cum să-l mănânce. A fost nevoie de un ghid pentru a-l consuma
Fructul care i-a șocat pe toți românii. Oamenii n-au știut cum să-l mănânce. A fost...
Orașele din România în care se dau bani celor căsătoriți de multă vreme. Cum poți intra în posesia lor
Orașele din România în care se dau bani celor căsătoriți de multă vreme. Cum poți...
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o place foarte mult” / Cei doi formează un cuplu de aproape un an
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o...
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar...
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a ucis iubita cu sânge rece. Victima i-ar fi salvat în trecut viața agresorului
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
Povestea de iubire dintre Liviu Vârciu și Jojo. Cântărețul a fost înșelat de actriță: „Nu am putut trece peste asta”
Povestea de iubire dintre Liviu Vârciu și Jojo. Cântărețul a fost înșelat de actriță: „Nu...
Horoscop zilnic pentru luni, 20 mai 2024. Leul își dorește un nou început
Horoscop zilnic pentru luni, 20 mai 2024. Leul își dorește un nou început
Harta tunelurilor secrete din București. Catacombele pe lângă care trec zilnic milioane de români
Harta tunelurilor secrete din București. Catacombele pe lângă care trec zilnic milioane de români
×